Afara ninge linistit,
Si mama face focul,
Iar noi pe langa mama imblam
Demult uita-ne-ar jocul!
Asa suna niste versuri frumoase de Craciun care ar caracteriza ceea ce sintem acum. Niste copii mari, niste copii cu copii care inca mai pastreaza in suflet atmosfera frumoaselor sarbatori de iarna. Aseara am iesit afara doar ca sa privesc miile de fulgi cum dansau in jurul meu ca intr-un ritual. Miscarile lor imi schitau amintiri din copilarie. Ma si vedeam mica, fugind prin ograda incercand sa-mi imaginez ca sint intr-o poveste protagonista careia sint Eu. Imi imaginam cum toata lumea se invarteste in jurul meu in ritmul fulgilor. Imi imaginam ca sint o printesa si ca miscarile dansului meu ma va ridica in vazduhul ametit de frumusetea iernii. Cu nasul rosu si obrajii inghetati intram in casa doar ca sa privesc pe geam si sa-mi continui povestea de Craciun.
Luna decembrie este luna minunilor. Este luna in care credem ca minunile exista si , de ce nu, ca Mos Craciun exista. Este luna in care cuvintele isi pierd orice valoare poerzindu-se in van. Cel putin eu nu am cuvinte. Ceea ce simt eu este ceva unic si daca cineva probabil ma va considera ciudata:)) eu pot sa zic ca aceasta perioada ma face cea mai fericita.
Asa vad eu povestea mea de Craciun, desi e multa zapada emana atata caldura si confort. Povestea voastra cum arata?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu