M-am trezit azi dimineata si am facut trista descoperire ca nu am apa la robinet ."Mda", mi-am zis eu, simtind ca incep sa ma enervez mai ales in momentele cand timpul trecea, dar in robinet nici "suflet" de apa. Am tot stat sa ma incurajez ca peste o jumatate de ora o sa fie pina nu am deschis site-ul de la "Apa-Canal" unde anuntau ca tot Telecetru nu va avea apa timp de 24 de ore. Am crezut ca lesin. Am hotarat ca cel mai bine ar fi sa ma resemnez, sa ma linistesc si sa incep sa caut o solutie. Usor de spus, greu de facut, mai ales cand Eva a murdarit toata casa de cashutsa si a dat pampersu cu treaba mare exact pe covor (pe partea in care e alb). Dupa ce am injurat o jumatate de ora intreg glob pamantesc, inclusiv legile lui Murphy, am adormit-o pe Eva si m-am dus sa-mi fac o cafea si cum ghinioanele se tineau lant de mine a cazut minerul ibricului. Dupa ce intr-un final mi-am facut cafeaua m-am trezit ca nu mai am zahar (aici trebuie sa recunosc ca am inceput sa rad pentru ca nu-mi venea sa cred ce mi se intampla). "Ok, o beau fara zahar". Cafeaua avea un gust oribil asa ca m-am limitat la .....apa plata (care imi mai ramasese). Dupa o alta jumatate de ora Suntv-ul a trecut si el de cealalta baricada, lasandu-ma fara tv si net. Mai trebuia sa raman fara gaz si fara lumina si pachetu' era sa fie intreg. Ziua se promitea a fi foarte vesela.
Sincer, ma simteam de parca eram paralizata. Intr-atat am ajuns sa fiu dependenta de toate acestea incat in lipsa lor ma simteam practic neajutorata. Am realizat in acel moment ca acest "refresh" m-a adus cu picioarele pe pamant. E foarte bine uneori sa nu ai nimic din cele strict necesare (apa, lumina, gaz, tv, net...ibric...zahar) pentru ca incepi sa le pretuiesti la adevarata lor valoare si inveti sa nu le mai risipesti in zadar. Atunci am hotarat sa fac o plimbare (mai ales ca meteorologii de maine prognozeaza racirea timpului, ploi si descarcari electrice). Afara m-am intalnit cu o vecina care tocmai se ducea la un concert in care o avea invitata de onoare pe Cleopatra Stratan. "De ce nu"?, mai ales ca acest centru pentru copii in care era concertul se afla la 2 minute de casa. In scurt timp ma si vad dansand cu Eva sub melodia "Ghita, te-astept deseara la portita...".
Acum am ajuns acasa si ma simt excelent cu toate ca inca nu am apa. In aceasta zi, asa cum a fost ea cu bune si cu rele, am reusit in cele din urma sa ma relaxez cum de mult timp nu am mai facut-o. Am ajuns la concluzia ca ar trebui sa cobor shtanga mai jos si sa ma bucur de lucrurile cu adevarat importante, pentru ca dorinta mea de a tinti cat mai sus in momentul de fata este invers proportionala cu posibilitatea mea. Cred ca asta si este solutia pe care deja o caut pe parcursul a mai multor luni.
N.B. Nu stiu cat de clar am scris pentru ca sint cam adormita, dar sper sa ma intelegeti.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu