Dupa nenumarate tentative si deschideri ale paginii de blog cu mult entuziasm si inchiderii dezamagite in mai putin de 5 minute iata ca sint iarasi la o noua incercare de a polua blogul meu cu un articol. A 20-a cred, dar nu asta conteaza. Ideea e ca sa nu fie si cea de-a 21-a tentativa esuata la colectia mea.
A 21-a tentativa nu-mi spune altceva decat ca sint intr-un blocaj imens. Stau pasiva cu cafeaua in fata si savurez cum fetita mea se bucura de sunetul aproape enervant al trenutului Thomas si incerc sa intru in pielea ei sa inteleg ce anume o amuza cel mai mult. Daca o sa incep si eu sa cant si sa merg prin casa oare ii voi stirni acelasi interes ca acest trenut? Hmm...
Ieri am facut ceea ce nu am crezut si nici macar nu m-am gandit sa ma gandesc ca voi face vreodata, si anume...m-am frezat scuuuuurt! Poate pare ridicol ce spun, dar am simtit o provocare in cuvintele sotului care mi-a zis ca femeile nu au curajul sa faca o schimbare de genul asta in par si iata ca eu am facut-o. Stand in fata oglinzii si vazand cum foarfecele infuleca lacom din parul meu am simtit ca imi dau lacrimile, dar intr-un final m-am linistit si chiar eram fericita. De ce? Simteam cum o data cu parul cazut jos imi cad toate temerile si stereotipurile si parca ma nasteam o noua EU. Mi-am dat seama ca nu exista expresia "Asta nu e pentru mine", "Sau nu o voi face niciodata" pentru ca spunind asta ne limitam pe noi insine spre a inainta spre visurile noastre. Ne punem bariere peste bariere pe care nu le putem depasi din simplul motiv ca ne incapatanam sa ne lovim de singurul zid din fata noastra pe care il construim zi de zi cu atata inversunare ca sa ne lovim incontinuu de el si ca rezultat sa ne plingem de esecurile din viata noastra. Ne incapatanam sa innotam impotriva curentului de apa, sa luptam pentru visuri imaginare si chiar sa ne impunem niste visuri si dorinte din simplu motiv ca sa nu ajungem sa credem ca in realitate nu ne dorim nimic sau nu stim ce vrem, ce asteptam. Mergem ca niste stafii robotizati, condusi de oameni dezinhibati la minte care au reusit sa-si scoata batista de pe ochi si acum rad de noi, cei care ne mai punem si un prosop sa nu vedem ce ratati ajungem unii.
Aud des in jurul meu cuvinte rostite cu atata plictiseala "Sint plictisita" sau "Vreau adrenalina" si aici i-au sfarsit toate. De ce? Pertru ca omul traind cu aceste bariere in fata, interzicindu-si unele sau altele din simplul motiv ca le e frica sa incerce ceva nou sau pur si simplu pentru ca se gandesc ca "Asta nu e pentru mine" sau "Nu o voi face niciodata" automat isi limiteaza ideile si se lovesc de aceleasi gandiri "Hai sa organizam un pahod undeva". Acest "pahod" va dura cateva ore intr-o zi si se va termina. Oare se va termina si plictiseala? O fi ceva adrenalina in aceas pahod? Sint sigura ca a doua zi voi auzi iarasi cuvintele plictisite "Sint plictisita" sau "Vreau adrenalina". Adevarata adrenalina, consider eu, e sa incepeti sa va spargeti stereotipurile si sa distrugeti zidul din fata voastra. Faceti ceea ce spuneti cel mai des "Nu o sa fac asta niciodata" sau "Asta nu e pentru mine" si din acel moment o sa fiti "O noua EU" . Succes!!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu